Despre dezordinea din viața noastră :-)
Nu de puține ori ne simțim copleșiți de lucrurile din viața noastră și, deși ne dăm seama că ceva nu este în ordine, nu realizăm exact ce ne provoacă această oboseală.
Dezordinea, atât fizică, cât mai ales cea mentală, este principala responsabilă de senzația de oboseală, de copleșire, pe care fiecare dintre noi a experimentat-o cel puțin o dată în viață pe propria-i piele.
Dezordinea blochează fluxul energetic, poate fura din energia necesară inspirației și nu în ultimul rând, poate duce la apariția oboselii cronice și chiar a unui început de depresie.
Atunci când lași haosul să ia în stăpânire locul în care trăiești și muncești, să-ți umple fiecare colțișor al minții tale, nu faci altceva decât să ajungi la epuizare, neștiind exact de unde ți se trage.
Ce putem face ca să nu ajungem aici sau dacă am ajuns, să vedem cum putem să identificăm sursele care duc la dezordinea fizică și mentală și cum le putem îndepărta.
În primul rând trebuie să fim atenți la câte lucruri am adunat în jurul nostru și să începem degrabă să analizăm dacă ele chiar ne sunt utile sau dacă doar ne împiedicăm de ele. Cu cât avem mai multe lucruri materiale în posesie, cu atât mai multe griji acestea generează și dacă nici nu sunt aranjate într-o manieră care să nu ne deranjeze, acestea sunt principalele surse de distragere a atenției și pierdere a energiei pe care am putea-o canaliza în cu totul alte direcții, mult mai constructive pentru noi.
Dezordinea și multe lucruri multe adunate într-un loc ne distrag atenția de la momentul prezent, chiar dacă noi nu realizăm acest lucru. Noi îl vom percepe doar prin senzația de oboseală care se instalează încet și subtil în fiecare zi, și de care, la un moment dat, nu vom mai putea scăpa.
Dacă vrei să cunoști cu adevărat profunzimea unei vieți trăite în prezent și să nu ai sentimentul că nu știi când a trecut viața pe lângă tine, începe cu pași mici, începe să te înconjori doar de lucrurile strict necesare și care îți aduc o bucurie interioară atunci când le privești sau le utilizezi.
Pasul următor este să le aranjezi într-o ordine care te mulțumește vizual și crează o energie curgătoare în toată viața ta.
Este un pas mic, dar care va avea un efect de wauu în viața ta.
După ce am făcut ordine în lucrurile materiale ( întotdeauna începem cu lucrurile materiale, deoarece acestea sunt palpabile, vizibile și vom vedea imediat rezultatele muncii noastre, ceea ce ne va motiva să mergem și mai departe), trecem la a face ordine în programul nostru zilnic.
De ce să facem ordine în programul nostru de zi cu zi? Din simplul motiv că împărțirea haotică a atenției în nenumărate direcții nu face altceva decât să ne epuizeze.
Avem nevoie să ne creăm câteva rutine zilnice pentru a nu obosi creierul mai mult decât este necesar, și pentru a lăsa loc creativității să se manifeste.
Ne setăm câteva obiective pe care vrem să le îndeplinim în ziua respectivă, dar nu uităm să fim și atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Încercăm să fim atenți la ce ne fură din energie și, pentru început, le notăm într-un carnet, jurnal, telefon (ce instrument îți este ție mai confortabil).
Aveți idee că și zgomotele din jurul nostru ne pot fura o mare parte din energie? Identifică-le, iar apoi încearcă să le reduci pe cele care sunt în putința ta de a le reduce sau chiar îndepărta.
Apoi, când ai reușit să faci ordine în material, mergi puțin într-o călătorie imaginară în mintea ta și observă ce gânduri te bruiază și acolo, ce gânduri te obosesc, ce gânduri te copleșesc.
Aici vei avea nevoie de multa blândețe cu propria-ți persoană, răbdare și dorință de a te descoperi.
Dar cum să faci ordine în gândurile tale vom vorbi detaliat într-un articol viitor.
Până atunci, ia hotărârea de a începe cu ce îți este mai la îndemână și, pentru că tot suntem în luna copilăriei, fă-ți o bucurie și începe să ordonezi lucrurile mărunte din viața ta.